Ori chiar medicină vs. business? Acestea sunt nişte întrebări pe care am ajuns să mi le pun la 16 ani după „revoluţie”, la o anumită perioadă – mai scurtă, e adevărat – după intrarea în breaslă.
Deşi şi prin această pledoarie doresc creşterea prestigiului profesiei şi sensibilizarea tuturor colegilor în acest sens, consider că trebuie să încep cu o observaţie, adresată nouă, tuturor. Anii mulţi trăiţi sub semnul economiei de Stat unde medicul primea un salariu iar venitul era în principal ciubucul acestuia, şi-au pus amprenta pregnant pe nişte persoane care ar trebui să ştie că fac parte dintr-o profesie liberală.
Acest aspect aduce de două ori prejudicii profesiei: odată prin lipsa sau măcar încercarea de a înţelege mecanismele economiei de piaţă (cerere-ofertă, calitate, investiţie, resurse umane, marketing etc) iar în al doilea rând, prin faptul că se perpetuează o stare de fapt conform căreia stomatologul este un bişniţar de ultimă speţă. Consider că aceste aspecte sunt extrem de dăunătoare iar repercursiunile le simţim pe propria piele: relaţia cu CAS-urile, preţuri de dumping, calitate îndoielnică a manoperelor etc.
Lipsa noastră de pretenţii atât de la noi cât şi de la cei cu care intrăm în relaţie urmăreşte zicala românească: numa’ mai rău să nu fie. Orele EMC cumpărate dar nu efectuate, venitul de la CAS văzut ca un salariu sigur, lipsa cunoştinţelor minimale în domeniul administrării unui business, şuşotelile de la colţul străzii – dar neavând curajul de a ne susţine şi motiva problemele în public sunt ecoul unei stări de fapt care poate ar trebui să ne determine să ne punem întrebare „de ce ?”.
Deşi şi prin această pledoarie doresc creşterea prestigiului profesiei şi sensibilizarea tuturor colegilor în acest sens, consider că trebuie să încep cu o observaţie, adresată nouă, tuturor. Anii mulţi trăiţi sub semnul economiei de Stat unde medicul primea un salariu iar venitul era în principal ciubucul acestuia, şi-au pus amprenta pregnant pe nişte persoane care ar trebui să ştie că fac parte dintr-o profesie liberală.
Acest aspect aduce de două ori prejudicii profesiei: odată prin lipsa sau măcar încercarea de a înţelege mecanismele economiei de piaţă (cerere-ofertă, calitate, investiţie, resurse umane, marketing etc) iar în al doilea rând, prin faptul că se perpetuează o stare de fapt conform căreia stomatologul este un bişniţar de ultimă speţă. Consider că aceste aspecte sunt extrem de dăunătoare iar repercursiunile le simţim pe propria piele: relaţia cu CAS-urile, preţuri de dumping, calitate îndoielnică a manoperelor etc.
Lipsa noastră de pretenţii atât de la noi cât şi de la cei cu care intrăm în relaţie urmăreşte zicala românească: numa’ mai rău să nu fie. Orele EMC cumpărate dar nu efectuate, venitul de la CAS văzut ca un salariu sigur, lipsa cunoştinţelor minimale în domeniul administrării unui business, şuşotelile de la colţul străzii – dar neavând curajul de a ne susţine şi motiva problemele în public sunt ecoul unei stări de fapt care poate ar trebui să ne determine să ne punem întrebare „de ce ?”.
